Guvernatorul Mugur Isărescu: Contactul direct dintre bancher și client este esențial, fără intermedierea tehnologiei moderne

Contactul direct dintre bancă și client era esențial la sfârșitul secolului XIX pentru decizia de creditare, tehnologia modernă din prezent care intermediază relația dintre client și bancher, ca o „decuplare”, putând fi una dintre cauzele crizei financiare actuale, apreciază guvernatorul BNR.

„Un principiu fundamental și pentru acea vreme, dar și pentru perioada de astăzi, în noile condiții, era să existe posibilitatea unei relații directe cu clienții. Pe atunci nu era comunicarea electronică, nu era Facebook, trebuia să-l vezi pe nenea acela. De aici și reticența ideii că se poate face electronic banking, adică până când nu te uiți în ochii clientului nu poți să iei o decizie să dai un credit, mare discuție și în prezent. Se spune că una dintre cauzele crizei financiare actuale este această decuplare, între client și bancher au apărut o sumedenie de forme intermediere, toate mijlocite de tehnologia modernă care nu asigură acea alchimie pe care o ai atunci când îl privești în ochi pe clientul tău și-i acorzi sau nu creditul. Și apar tot felul de indicatori, supraindicatori, solvabilități, profitabilități, lichidități cu care-i înnebunești (pe clienți – n.r.), de multe ori activitatea bancară este complexă. Până la urmă, contactul direct cu clientul era esențial, în bankingul de la sfârșitul acelui secol trebuia să te vezi ochi în ochi cu clientul”, a afirmat, marți, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la o dezbatere cu ocazia lansării cărții „Palatele Băncii Naționale a României Volumul I: Palatul vechi”.

El a menționat că această comunicare era un fel de transparență prin expunere, iar supravegherea clienților se realiza vizual, negustorii cu pravălii pe Strada Lipscani, unde a fost construit palatul vechi al băncii centrale, fiind urmăriți de la balcoanele palatului.

„Supravegherea era de fapt supraveghere vizuală, de aceea în jurul băncii centrale erau celelalte bănci comerciale și se ieșea la balcon – «Băi, ia vezi ce face Xulescu, și-a închis prăvălia sau nu?» Că dacă și-a închis prăvălia era supravegheat când iese în fața prăvăliei dacă este vesel sau trist. Erau formele acestea palpabile de supraveghere. Până și-n interiorul băncii – negustorii veneau să sconteze – erau supravegheați de la balcoane (acum sunt închise, că se face curent, dar atunci erau deschise) de cei care înregistrau – cum se numește în prezent back office – conțopiștii stăteau sus și din când în când se uitau pe balcon să vadă cum se comportau comercianții care solicitau credite. Relația directă cu clientul, în condițiile în care banca era prima bancă de emisiune – era bancă comercială, dădea credite economiei – era extrem de importantă, iar clădirea băncii era, din acest punct de vedere, adecvată negoțului cu bani din secolul al XIX-lea”, a povestit Isărescu.

Guvernatorul BNR a explicat că sediul băncii trebuia plasat în apropierea sursei de capital, respectiv pe Strada Lipscani, unde erau negustorii, care aveau nevoie de capital circulant.

„Veneau, primeau ștampila pe spinare că sunt onorabili, că altfel nu intrau la scont, și intrau prin urmare, scontau și plecau cu bani, cu capitalul circulant necesar”, spune guvernatorul BNR.

El a inventariat trei cerințe necesare pentru un negustor care apela la bancă, respectiv să fie înregistrat la Registrul Comerțului, să nu fie înscris în „închisoarea datornicilor” (un fel de Biroul de Credit în prezent) și să-și fi plătit la timp datoriile.

„Registrul Comerțului era extrem de sever, nu se putea înregistra oricine, în plus negustorul trebuia să nu fi trecut pe la«închisoarea datornicilor». Nu-ți plăteai o datorie, acolo ajungeai, nu ca în prezent , o iei, o scalzi, o plimbi, duci banii prin alte țări, prin paradisuri fiscale”, a spus Isărescu.

Guvernatorul BNR a mai arătat că, dacă nu se plătea o rată la termen, clientul era vizitat de reprezentantul băncii, care-i lua și mobila din casă și-l dădea afară cu copii cu tot, sistemul fiind foarte dur.

„Al treilea lucru esențial era ca negustorul să-și plătească la timp datoriile – când se vedeau negustorii în acea sală mare, în care încăpeau și 300 de persoane în banca centrală (Palatul vechi de pe strada Lipscani – n.r.), păi se mai și ciondăneau între ei «Maestre, onorabile, nu prea ești onorabil, nu mi-ai plătit ultima trată» (cambie care, în virtutea unei clauze speciale, se cedează spre încasare altei persoane decât creditorul; poliță – n.r.)”. Se ducea vorba din gură-n gură și nu-l mai lăsau să sconteze, deci zvonurile lucrau destul de puternic și atunci”, a adăugat Isărescu.

În holul mare de marmură al palatului băncii centrale se realiza negoțul cu hârtii, existând 12 ghișee, iar 80% din activitatea bancară – de creditare, supraveghere și raportare – era concentrată acolo.
Volumul lansat marți este dedicat istoriei Palatului Vechi din Strada Lipscani, cel care a găzduit mai mult de 80 de ani funcționarea Băncii Naționale a României.

„S-a cumpărat terenul, la vremea aceea era un han care în momentul respectiv era relativ în paragină, hanul Șerban Vodă. Ca orice han avea o curte interioară și cam toată suprafața hanului este suprafața Palatului Vechi, dar ca înălțime abia dacă se ridica la jumătatea parterului. Era un han oriental modest și dărăpănat. Ce era impunător la acel han erau pivnițele, în stil bizantin, o parte dintre ele au fost salvate, cele care au rămas în Strada Lipscani. (…) Banca era destinată, în principal, stimulării comerțului, prima formă de capital”, a mai povestit guvernatorul BNR.

(Raluca Ghinea, [email protected])